Conferinţa de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare

„Separare și Unificare – provocări actuale în psihoterapie și dezvoltare personală”

- conferință națională -
Ediţia a IX-a, 26-27 Octombrie 2019, Bucureşti
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Panduri 90

W 9 - Uși, ferestre și vecinătăți înăuntrul nostru. Arhitectura ca terapie.

COORDONATORI WORKSHOP: Lect. Univ. Dr. Mihaela ŞCHIOPU

Psihoterapeut, asistent formator în consiliere – Institutul SPERartist plastic. Art-terapeut al asociatiei Saint Lawrence Friends. Conf. dr. arh. la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti, catedra Studiul Formei. Competențe în: artterapie cu persoanele infestate cu virusul HIV, cu bolnavi cronici şi pacienţi cu cancer- copii, adolescenţi şi adulţi. Experiență în lucrul cu grupuri de dezvoltare personală prin arte expresive.

DESCRIERE WORKSHOP


Ce fel de spațiu am construit sau a fost construit înăuntrul nostru? E o odăiță, un tunel sau un labirint? Există ieșiri vizibile sau ieșiri secrete? Există camera în care nu putem intra? Există personaje care ne privesc de la ferestre? E un loc suficient de mare, ori poate e prea mic și pentru noi înșine? Cum ne definește acest spațiu? În ce măsură dorim cu adevărat să-l cunoaștem? Am dori, oare, să-l facem cunoscut?

Vom folosi lut, culoare și carton, într-o întâlnire despre arhitectura noastră interioară și „glasurile” ei misterioase.