Termeni și condiții

OMAGIU
Cu durere și nesfârșit regret ne luăm rămas-bun, mult-mult prea devreme, de la cea care a fost lect. univ. dr. Denisa-Cristina GODEANU, colegă și colaboratoare neprețuită a Institutului SPER, cu care am împărtășit timp de mai bine de 25 de ani aceleași convingeri și opinii din domeniul psihologiei și psihoterapiei. A fost un cadru didactic universitar, dar și un formator de excepție, plină de entuziasm, rigoare, deschidere, onestitate, și care a manifestat blândețe, conținere, entuziasm, căldură și empatie în exercitarea actului educațional-formativ, dar și în asistarea terapeutică. A însoțit zeci de generații de studenți și cursanți SPER, dar și sute de clienți în calea lor către ieșirea din suferință. A avut contribuții remarcabile în dezvoltarea curentului umanist-experiențial din România. A fost membru fondator SPER, cu un aport considerabil în dezvoltarea și aplicarea metodei P.E.U. De asemenea, contribuțiile sale în domeniul analizei transgeneraționale au marcat deschiderea acestui domeniu atât de valoros în cercetarea științifică românească, dar și în aplicabilitatea sa practică, în lucrul individual, de grup sau formativ. A fost un dascăl inovativ, creativ și redutabil care, dincolo de orice, a prețuit oamenii și bunăstarea lor. A fost unul dintre membrii prezenți la toate evenimentele de anvergură ale Școlii Experiențiale Române și ale Facultății de Psihologie și Științele Educației din Universitatea București. Comunitatea psihologilor experiențialiști și umaniști transmite o rază de lumină și un gând pios de admirație și recunoștință pentru spiritul eliberat al Denisei Godeanu și îi păstrează un loc mereu cald în inima fiecăruia dintre noi și a tuturor deodată.

Sincere condoleanțe familiei pentru pierderea suferită! Odihnească-se în Pace și Lumină! Fie ca tot ceea ce a dăruit să rodească în continuare și să nu fi fost în zadar!

Specificul activităţii SPER.

Detalii Bine ai venit la Școala Sper! Modalitatea de asistare vizează conştientizarea şi activarea resurselor adaptative creatoare, "aici şi acum", maturizarea afectivă, morală şi spirituală.
Slide

Vrei să devii psihoterapeut sau consilier psihologic?

Detalii Înscrieri: 09 iulie - 30 septembrie 2022 Hai la Școala SPER! O școala de top, una din primele școli formative în domeniul consilierii și psihoterapiei din România, cu o tradiție de peste 24 ani.
Școală de formare în consiliere și psihoterapie experiențială a unificării. Metodă didactică de autocunoaştere, formare şi supervizare în profesiile de psihoterapeut, consilier, medic, psiholog, cadru didactic, asistent social, specialist în resurse umane.
Centru de servicii de psihoterapie, consiliere psihologică, consultanță, dezvoltare personală în grup. Experienţă semnificativă de consultații individuale, de cuplu și familie, susținând programe extensive, workshopuri, ateliere de autocunoaștere, dezvoltare personală în grup experiențial.
Institut de cercetare cu experienţă clinică în domeniul Psihoterapiei Umaniste, numeroase studii fiind publicate inclusiv în revista Journal of Experiential Psychotherapy. Metoda P.E.U. este inclusă în planul de învăţământ universitar şi masteral.

Evenimente viitoare

Metoda P.E.U.

Psihoterapia experienţială a unificării P.E.U. este o metodă holistică, centrată pe analiza de simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare prin intermediul exerciţiului provocator, improvizaţiei şi meditaţiei creatoare cu suport artterapeutic şi expresiv. Utilizează puterea transfiguratoare a metaforei şi a resemnificării experienţei trăite, reconectând Egoul cu Sinele şi stimulând procesele de unificare, integrare şi transgresare, interne şi externe. Este o terapie individuală şi colectivă (de grup, de familie şi organizaţională), atât pentru adulţi, cât şi pentru copii şi adolescenţi. Plasează în centrul preocupărilor dezvoltarea şi transformarea umană.

Specificul activității

SPER este o organizaţie profesională cu gir academic, înfiinţată în februarie 1997, de către un grup de practicieni în domeniile psihoterapiei, consilierii şi psihodiagnozei clinice, cu studii aprofundate de profil, doctoranzi şi cu doctorat în domeniile respective, având, în majoritate, şi un statut didactic universitar, fondatorii funcţionând simultan ca profesori formatori şi supervizori ai programului de doctorat, masterat şi specializare postuniversitară în psihoterapie experienţială, din sistemul universitar de stat şi privat. Societatea de Psihoterapie Experienţială Română practică şi formează psihoterapeuţi în Psihoterapia Experienţială a Unificării (P.E.U.) sau Terapia Unificării (T.U. – numele sub care a fost publicată de prof. dr. Iolanda Mitrofan).

0722.508.098

SPER promovează un proiect pe termen lung al dezvoltării şi transformării umane

O evoluţie înalt conştientă şi responsabilă, exerciţiul libertăţii şi inteligenţei creatoare în rezolvarea problemelor de viaţă, cultivarea atitudinilor de susținere, toleranţă, empatie, solidaritate şi iubire necondiţionată, aspirând la redimensionarea spirituală a fiinţei umane, acum şi aici.

Vrei să devii psihoterapeut sau consilier?

0+

ANI DE EXPERIENȚĂ

0+

ABSOLVENȚI

0+

FORMATORI

0+

CĂRȚI PUBLICATE

Librăria SPER
Deoarece credem în puterea tradiției, încă din 1998 Editura SPER rămâne fidelă nevoii de cunoaștere a propriei lumi interioare și de accesare a universurilor celorlalți. Din acest motiv, profesioniștii cu care lucrăm își modelează creațiile respectând această tradiție. Editura SPER, recunoscută CNCSIS, publică lucrări de specialitate ce țin de domeniul dezvoltării personale, psihoterapiei adultului, cuplului, copilului și familiei, psihologiei clinice și psihopatologiei, psihogenealogiei, artterapiei, meditației creative, poeziei terapeutice, abordate sub forma cercetărilor cantitative, dar și a studiilor aplicative, cu utilitate practică. În cele peste 200 de titluri publicate, Editura SPER a promovat autori români (psihologi, psihoterapeuți, profesori universitari), care pun pe primul loc rigurozitatea, reflectată în studii și cercetări solide, dar accesibile, centrate pe subiecte de interes atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru publicul larg.
ro_RORomanian